Oficialii de la Skoda Xanti se apără: „Nu avem niciun amestec în această situație!”
Oficialii clubului Skoda Xanti nu se teme de un eventual verdict nefavorabil din partea Comisiei de etică a Federației de Fotbal de la Atena și au anunțat că în acest moment, principalul obiectiv pentru echipa antrenată de Răzvan Lucescu este formarea unui lot valoros pentru sezonul viitor.Managerul sportiv al echipei Skoda Xanti, Yannis Papadimitriou susține că echipa sa nu a fost implicată în niciun fel în trucarea rezultatului meciului din Cupa Greciei, dintre Panelefsiniakos și Skoda Xanti și încheiat cu victoria formației antrenate de Răzvan Lucescu cu 5-0 și spune că principalul obiectiv pentru șefii clubului îl reprezinta formarea unui lot bun pentru sezonul viitor.
„Nu avem niciun amestec în această situație. Singurul nostru obiectiv este să construim echipa pentru urmatorul sezon și vrem ca la startul pregătirilor, lotul să fie conturat în proporție de 90%” a spus Yannis Papadimitriou pentru presa elenă.
Meciul dintre Skoda Xanti și Panelefsiniakos s-a disputat în ultima etapă a Grupei 7 din Cupa Greciei, când cele două echipe nu mai aveau nicio șansă de calificare, iar ancheta a fost deschisă după ce oficialii forului de la Atena au primit informații de la analiștiii site-ului sportsradar.us, al cărui sistem de detectare a fraudelor-cel mai cunscut sistem de depistare a meciurilor trucate din lume- a indicat un model neobișnuit de plasare a pariurilor la acel meci.