Oficialii lui Everton asteaptă scuze publice din partea lui El-Hadji Diouf
Clubul Everton solicită scuzele atacantului senegalez El-Hadji
Diouf, de la Blackburn Rovers, care i-a acuzat pe fanii formației
din Liverpool că au aruncat cu banane în direcția sa, la meciul
direct, din 19 septembrie, informează AFP.
„Este o acuzație complet falsă și vreau cu adevărat ca
el să-și ceară scuze de la suporteri și salariații de la
Everton„, a declarat purtătorul de cuvânt al clubului din
Liverpool, Ian Ross.
După ce l-a audiat pe Diouf, poliția a decis să nu deschidă o
anchetă în privința acestei acuzații.
În schimb, jucătorul senegalez a fost audiat de poliție și face
obiectul unei anchete a federației, după ce a fost acuzat de presa
britanică și de Everton că i-a spus unui copil de mingi:
„Pleacă de aici, albule„.
„În sportul modern nu există o acuzațir mai gravă decât
cea de rasism. Este valabilă în ambele sensuri„, a spus
Ross.