Cariera de antrenor a lui George Ogăraru merge pe un trend ascendent, iar astăzi fostul fundaș dreapta a anunțat că a fost promovat la Ajax, după ce a petrecut ultimul sezon la echipa U18 a „lăncierilor”.
Începând din noul sezon, Ogăraru va fi secundul lui Marcel Kaizer la echipa secundă a lui Ajax Amsterdam – Jong Ajax, care evoluează în liga secundă a Olandei.
Kaizer, Ogăraru și colaboratorii lor în vor înlocui pe Jaap Stam, Andries Ulderink și Said Bakkati, care din această vară vor antrena în Anglia, la Reading, grupare din Championship.
Anunțul a făst făcut chiar de fostul internațional român, prin intermediul unei postări pe contul personal de Facebook. „Ready to G.O. (n.r. inițialele numelui său) again ;). După un sezon reușit ca antrenor la U18 „am promovat” din nou la Jong Ajax, echipa secunda a „lăncierilor”!! Toate pânzele sus!„, a scris Ogăraru.
În vârstă de 36 de ani, Ogăraru s-a retras din activitatea de fotbalist în 2012, după ce a evoluat la formații precum Steaua, Ajax sau FC Sion, iar din 2013 și-a început cariera de antrenor. A fost inițial secund la Jong Ajax, după care și-a încercat norocul ca principal la Universitatea Cluj. A revenit înn Olanda în 2016, fiind principal la echipa U18 a lui Ajax, iar acum revine la echipa secundă a clubului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER