Olăroiu îl atacă dur pe Maradona:** „Eu nu mă droghez, viața mea este curată! El nu e în stare de nimic!”

Echipa lui Olăroiu, Al Ain, a învins-o sâmbătă cu 1-0 pe Al Wasl, formația antrenată de Maradona, în grupele Cupei Emiratelor. Golul din minutul 30 a încins spiritele, după ce Rădoi și colegii săi au sărbătorit reușita chiar în fața „Butoiașului atomic”. Maradona s-a înfuriat din cauza gestului și a fost la un pas de bătaie cu Olăroiu! „Nu are mintea limpede”, l-a atacat românul pe argentinian.

Enervat de golul încasat de la Al Ain, Maradona l-a provocat pe Olăroiu prin semne obscene și numai intervenția staffului l-a împedicat pe fostul antrenor stelist să sară la bătaie! După meci, Maradona nu s-a putut abține să-și critice adversarii: „Au vrut să-mi accidenteze jucătorii! Iar crainicul stadionului i-a instigat în permanență pe spectatori să mă înjure. A fost oribil!”. În replică, tehnicianul român, care a fost eliminat pentru incidentele de după gol, l-a atacat dur pe Maradona. „Nu e normal la cap! Gesturile lui din timpul meciului m-au lăsat perplex. M-am mirat cum de arbitrul nu a luat nicio măsură împotriva lui„, a spus Olăroiu în Adevărul.

„MARADONA NU E ÎN STARE DE NIMIC”

A doua zi, Olăroiu a continuat tirada la adresa lui Maradona, care a susținut că fanii lui Al Ain au aruncat cu pietre în suporterii adverși: „N-are mereu mintea limpede din cauza vieții pe care a avut-o. Eu nu mă droghez, viața mea este curată! Am respect pentru toată lumea, dar el nu este în stare de nimic”, a spus Olăroiu în presa arabă, citat de Yahoo Sports, făcând referire la problemele cu drogurile care i-au marcat cariera celui mai mare fotbalist argentinian din istorie. Până la încheierea ediției, Cosmin Olăroiu nu a putut fi contactat pentru mai multe detalii.


Ce s-a întâmplat este inacceptabil în fotbalul profesionist. Un antrenor poate să se bucure liniștit de victoria echipei sale, dar asta nu s-a întâmplat sâmbătă
Diego Maradona, antrenor Al Wasl

6 goluri a încasat Maradona în meciurile disputate contra românilor: 0-5 cu Dubaiul lui Ion Marin și 0-1 cu Al Ain


Publicat: 22 11. 2011, 09:06
Actualizat: 22 11. 2011, 09:13