Oli: „Respect Arabia Saudită”

După ce a aflat decizia federației în cazul lui Cosmin Olăroiu, președintele celor de la Al-Hilal, Abdulrahman Bin Musaad a reacționat.Un om destul de influent și un apropiat al regelui care conduce țară, prințul Abdulrahman a început să facă demersuri pentru ca antrenorul român să fie iertat. „Îl lăsăm pe Olăroiu să antreneze în continuare aici, însă cu condiția să-și ceară scuze public”, a fost hotărârea regelui Arabiei Saudite.

Aseară, clubul Al-Hilal a publicat pe site-ul oficial o scrisoare în numele lui Oli, în care românul își cere scuze pentru ieșirea sa nervoasă după meciul cu Al-Shabab. „Când am scos tricoul care avea imaginea prințului Sultan Bin Abdulaziz nu a fost un gest din lipsă de respect. Eram supărat pentru că jucătorii mei nu au fost lăsați să meargă pe podium. Îmi cer scuze dacă s-a înțeles altceva. Port un respect deosebit pentru Înălțimea Sa prințul Abdulaziz și pentru țara în care antrenez acum. De aceea am și dorit să pregătesc pe Al-Hilal“, a spus Olăroiu.

Publicat: 01 03. 2009, 07:30
Actualizat: 01 03. 2009, 08:51