Avionul care a ajuns vineri, la primele ore ale dimineții, la Riad a mărit colonia românească formată în Arabia Saudită.
Pe lângă Rădoi, întors după amicalul cu Croația, de la București a sosit și familia tehnicianului lui Al-Hilal. De altfel, Dani, fiul de 21 de ani al lui Oli, a fost ieri la antrenamentul condus de tatăl său. „Chiar dacă familia mea a venit aici, nu putem sta foarte mult împreună, fiindcă am multe meciuri în următoarea perioadă. Soția și fiul meu sunt însă învățați cu mine. În 21 de ani n-am ajuns niciodată la ziua de naștere a lui Dani. De altfel, el nici nu-și mai sărbătorește ziua, fiindcă știe că nu ajung eu. Dar suntem foarte apropiați. Vorbim cam două-trei ore pe zi la telefon”, povestește Oli. El nu regetă că fiul său nu a călcat pe urmele sale: „Acum e la Facultate și studiază Relații Internaționale. A făcut fotbal, dar s-a lăsat și, sincer, nu-mi pare rău. El e un băiat prea delicat și nu e făcut pentru mediul din fotbal. Și mai e un lucru, ca să ajungi fotbalist trebuie să-ți fie foame…”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER