Omul cu banii de la AS Monaco, la un pas să fie expulzat din Principat! Scandalul în care este implicat alături de oameni politici și un comerciant de opere de artă

Dmitri Ribolovlev, patronul rus al lui AS Monaco, ar putea expulzat din Principat după un scandal în care este implicat alături de un comerciant de opere de artă, Yves Bouvier, și persoane din conducerea statului. Ribolovlev îl acuză pe Bouvier că i-a supralicitat 37 de tablouri.

Magnatul rus aflat la conducerea clubului AS Monaco, campioana en-titre a Franței, ar putea fi nevoit să plece din Principat după scandalul cu Yves Bouvier. Patronul monegascilor îl acuză pe comerciantul de opere de artă că i-a supralicitat 37 de tablouri (Picasso, Modigliani, Rothko, Monet, etc), pe care i le-a vândut pentru suma de două miliarde de dolari, deși valoarea lor ar fi fost de doar 500 de milioane de dolari.

În replică, Yves Bouvier susține că Ribolovlev l-a înșelat și s-a folosit de influența pe care o are în jurul conducerii Principatului Monaco pentru a-l trimite la închisoare. Bouvier a fost arestat pe 25 februarie 2015, chiar în fața locuinței lui Dmitri Ribolovlev, scrie jedd.fr.

Sursa citată notează că persoana vizată de Bouvier este ministrul justiției din Monaco, Philippe Narmino, care a fost nevoit să demisioneze. Acesta a fost reținut vineri dimineață, audiat în acest caz și pus apoi în libertate. Ordinul pentru declanșarea anchetei ar fi fost dat chiar de Prințul Albert al II-lea.

Potrivit Le Jurnal de Dimanche, autoritățile monegasce au intrat în posesia unui DVD cu mesaje SMS, care dovedesc legăturile dintre Ribolovlev și politicieni, polițiști și magistrați de rang înalt din Monaco În urma acestui scandal, Dmitri Ribolovlev a devenit persona non grata la Palatul Princiar și nici nu a primit cetățenia monegască, pe care spera să o primească în urma faptului că a investit 300 de milioane de euro în ultimii trei ani la AS Monaco și a câștigat sezonul trecut titlul în cammpionatul francez.  Confruntat cu posibilitatea de a fi expulzat în urma acestui scandal, oligarhul rus a plecat, săptămâna trecută, în vacanță, la Los Angeles.

Publicat: 24 09. 2017, 17:24
Actualizat: 24 09. 2017, 17:50