Operațiunea „repararea lui Ronaldo”. Starul Realului e incert înainte de returul Supercupei Spaniei

  • Madridul fierbe în așteptarea returului Supercupei Spaniei. În tur, pe Bernabeu, scorul a fost 1-1, iar gruparea blanco s-ar putea vedea nevoită să joace fără starul ei numărul unu, Cristiano Ronaldo.

Rivalitatea dintre cele două grupări din capitala Spaniei a redevenit, încă din stagiunea precedentă, una foarte mare, revenirea lui Atletico în prim-planul fotbalului spaniol fiind una dintre cauze. Dacă „los colchoneros” și-au asigurat titlul, în fața Barcelonei și Realului, formația lui Ancelotti și-a luat marea revanșă în finala Ligii Campionilor, când, condusă până spre final, a reușit să întoarcă rezultatul.

În aceste condiții, miza Supercupei a căpătat o însemnătate aparte, deși astfel de partide au în multe colțuri din Europa un caracter mai degrabă amical. Cu atât mai mult se tem fanii lui Real de o posibilă absență a jucătorului lor numărul unu, Cristiano Ronaldo. Acesta a fost lovit în manșa tur și a fost nevoit să părăsească terenul încă de la pauză, în locul său fiind introdus James Rodriguez.

Extrem de vulnerabil în ceea ce privește accidentările în ultimele luni, portughezul nu este sigur că va fi apt pentru partida de diseară (ora 23:30, pe DigiSport1), o decizie în acest sens urmând a se lua astăzi, după ce va fi efectuat un test.

Este vorba de o lovitură primită în același loc care l-a chinuit la finalul sezonului trecut. Nu e nimic grav, dar a simțit dureri la fiecare dintre antrenamentele din ultimele zile. Ancelotti va lua o decizie în privința titularizării sale vineri, după ce se va sfătui cu medicii echipei„, notează AS, cotidianul de casă al madrilenilor.

Totuși, de notat că șansele ca Ronaldo să evolueze în această noapte sunt destul de mari, dacă este să ne raportăm la declarațiile date joi, la conferința de presă, de Ancelotti. Tehnicianul Realului a dezvăluit că lusitanul se simte bine și că există premisele să joace din primul minut.

Publicat: 22 08. 2014, 14:10
Actualizat: 22 08. 2014, 14:35