Opinie Iulian Vâlvoiu:** „Popolo giallo‑rosso, in piedi. Esce Il Capitano!”

N-am fost niciodată la Roma, orașul, deci nici pe Olimpico.
Întotdeauna mi-am spus că o voi face atunci când mă voi putea
bucura de ea, de istoria ei, în timpul meu. În felul meu. Ultimele
vești dinspre Capitală mă îndeamnă totuși la o repliere. Nu, nu va
dispărea Colosseumul ori Fontana di Trevi, ele vor fi acolo și
peste zece ani. E vorba despre fotbal, fotbalul mare. Și despre un
jucător asemenea.

„Popolo giallo-rosso, in piedi. Esce Il Capitano!”. Vocea
crainicului Carlo Zampa e amplificată de acustica de pe Olimpico. E
momentul în care Totti a fost schimbat, e momentul în care cei
70.000 de suporteri chiar se ridică de pe scaune și își însoțesc
căpitanul către banca de rezerve cu ropote de aplauze. Ce-or gândi
oamenii ăia, ce i-o mâna în acest gest de respect și recunoștință
eternă? Dar el, Totti, Francesco Totti, ce-o simți? Ce sentiment
l-o încerca? Pe vremea când bătea mingea la Fortitudo, prima sa
echipă, visa să ajungă la Lodigiani, un soi de rampă de lansare
pentru fotbalul profesionist. De la Lodigiani le-a refuzat pe Lazio
și Milan, alegând AS Roma. În 1989 a intrat pentru prima oară la
Trigoria. Și n-a mai părăsit-o niciodată. Acolo, pe Olimpico,
lucrurile astea contează. Și nu se uită niciodată!

Încet-încet, Regele își pregătește totuși ieșirea din scenă. De
aici și graba mea. Prefer oricând un bilet low-cost la Roma, decât
un fotbal low-cost de la LPF. Atunci nu știu dacă aș mai putea
scrie „Popor microbist, în picioare! A IEȘIT Regele!”. Ar fi prea
greu! Și oricum ar suna mai bine în italiană!