Păcatele lui Gonzalo Higuain! Povestea neștiută a transferului său la Napoli și cum era Perez tentat să îl dea la Arsenal pe o sumă „prea mică”

Crainicul stadionul San Paolo, din Napoli, ia microfonul în mâna, se uită lung către tribunele arhipline și strigă: „Gonzaloooo!”. „Higuaiiiiiin”, vine imediat răspunsul tribunei. Încă o dată…și încă o dată. Atacantul argentinian e fericit pentru că și-a găsit locul într-o echipă unde fanii îl iubesc. Și-a recăpătat pofta de a juca fotbal. 

Ne întoarcem pâna în decembrie 2006. Real Madrid plătea 12 milioane de euro pentru ultima „sculă” de la River Plate. Are doar 19 ani, iar hârtia care venea din partea clubului unde a facut istorie Di Stefano era foarte tentată. A semnat fără să se gândească și a ars etape esențiale pentru alți fotbaliști. Brusc, se schimba în același vestiar cu Beckham, Ronaldo brazilianul sau Raul. Modele avea destule. Condiții la fel. Gonzalo era în al 9-lea cer, privea în gol și nu îi venea sa creadă. 

Tricoul, ezitarea si deziluzia

Trei ani mai târziu lucrurile aveau să se schimbe. Pe poarta clubului intra un francez tuns scurt, Benzema pe numele său, iar numărul meciurilor lui Higuain a început sa fie din ce în ce mai mic. Invers proporțional creștea frustrarea fotbalistului. 

Mai, 2011. Piata Cibelles era plina ochi de tricouri albe, toată lumea cânta, rivalul catalan fusese învins. În autocarul decapotabil, Mourinho împreună cu jucătorii săi deschideau sticle de șampanie și dansau. „Pipita” Higuain era stingher și purta un tricou al Realului semnat de toți colegii. Era modul său de a spus „la revedere”. Hotărât să plece, argentinianul dorea să ia un suvenir cu el care să îi aducă aminte de cei aproape cinci ani petrecuți pe Bernabeu. Mulțimea a început sa îi strige numele, Mourinho l-a luat după umeri și i-a promis că o să joace mai mult. L-a rugat sa rămână. Sentimentele l-au cuprins și a acceptat. A crezut în a doua șansă.

Șapte luni mai târziu, returul semifinalei Ligii Campionilor, cu Dortmund. În tur, nemții câștigaseră cu 4-1. Higuain scapă singur cu Weidenfeller, mingea nu intră în poartă și se produce ruptura definitivă. Stadionul îl huiduie, iar Higuain ia o decizie. „Aș vrea să merg la un club unde să mă simt iubit și apreciat„, avea să spună acesta după ultimul meci, cu Osasuna. 

33 de milioane de euro este cota de piață a lui Higuain, conform transfermarkt.co.uk

Negocierile

Gonzalo va pleca. Real Madrid i-a facut prea multe promisiuni pe care nu le-a onorat„, era anunțul tatălui fotbalistului la doar câteva zile de la deschiderea perioadei de transferuri de vară. Imediat, Arsenal a trimis o scrisoare în care cerea o sumă exactă pentru atacant. „Nici să nu vă obosiți să veniți cu o cifră mai mică de 30 de milioane de euro„, a fost raspunsul sec al lui Perez, care înca dorea sa îl pastreze. 

Nimeni nu s-a înghesuit, Wenger a oferit 27 de milioane de euro și în paralel a anunțat că este interesat de Luis Suarez. Dorind să facă rost de bani pentru a-l lua pe Bale de la Tottenham, Perez se simțea strâns cu ușa. Era singura ofertă de pe masa lui si se gândea să accepte. În ultimul moment, un impresar a adus o hârtie cu o ofertă de 37 de milioane de euro. De la Napoli, un club unde îi mai dăduse pe Callejon și Albiol cu câteva săptamâni înainte. Wenger își lua adio de la atacantul pe care îl căutase toată vara, iar Gonzalo ajungea într-un loc unde i s-au oferit atenție și bani. Acum e apreciat. 

14 goluri a marcat Higuain în acest sezon, în 23 de meciuri, în toate competițiile

Publicat: 27 12. 2013, 15:13
Actualizat: 27 12. 2013, 15:32