Pace de 28 de milioane între West Ham United și Sheffield United

Cluburile engleze West Ham și Sheffield United (eșalonul secund) au ajuns la un acord financiar în ceea ce privește folosirea ilegală de către gruparea londoneză a argentinianului Carlos Tevez, ale cărui goluri au retrogradat-o pe Sheffield United la finalul sezonului 2006-2007.

Suma acordată drept compensație și care a pus capăt litigiului judiciar nu a fost comunicată public, dar presa britanică afirmă că ar fi vorba despre aproximativ 27 de milioane de euro.

În iunie 2007, când Sheffield United și West Ham United se luptau pentru evitarea retrogradării, West Ham l-a utilizat pe atacantul argentinian Carlos Tevez (acum la Manchester United), deși contractul acestuia cu gruparea londonează nu era valabil. West Ham a terminat campionatul cu trei puncte avans față de Sheffield United, grație celor trei goluri marcate de Tevez în ultimele două etape.

Retrogradată în eșalonul secund, Sheffield United a cerut despăgubiri, considerând că West Ham a rămas în prima ligă datorită contribuției decisive, dar ilegale, a lui Tevez.

Premier League a condamnat-o pe West Ham la plata unei amenzi record de aproximativ șase milioane de euro pentru infracțiunea respectivă, fără însă a retrage grupării lononeze punctele din clasament.

S-a deschis o anchetă judiciară în acest caz, iar cele două cluburi au anunțat, luni, că "s-a ajuns la un acord satisfăcător în privința compensației".

"Suntem două cluburi cu o istorie fotbalistică formidabilă, care doresc să se concentreze acum asupra viitorului. Sperăm să jucăm împotriva celor de la West Ham în ediția viitoare din Premier League", a declarat președintele grupării din Sheffield, Kevin McCabe.

Sheffield United se află pe poziția a patra în eșalonul secund, în timp ce West Ham United este clasată a șaptea în prima ligă.

 

Mediafax

Publicat: 17 03. 2009, 10:02
Actualizat: 17 03. 2009, 10:03