Panică la MSV Duisburg. Jucătorii au fost cazați la un hotel din Turcia în care se aflau 400 de rusoaice care participă la un concurs de frumusețe. Conducerea clubului a reacționat imediat
Oficialii lui MSV Duisburg au fost nevoiți să schimbe hotelul în care au făcut rezervări pentru cantonamentul din această iarnă, după ce au descoperit că tot acolo sunt cazate…400 de fotomodele din Rusia.
Conducerea lui MSV Duisburg a stabilit să efectueze stagiul de pregătire din această iarnă în Turcia, însă a avut parte de o surpriză plăcută pentru jucători, dar incomodă pentru antrenori. Nemții au descoperit că în aceeași perioadă sunt cazate în hotelul în care au făcut rezervările 400 de rusoaice care participă la un concurs de frumusețe, susțin cei de la Mirror.
Oficialii clubului au fost nevoiți să caute imediat un alt loc: „Vrem să ne pregătim în liniște pentru meciurile din primăvară. Team managerul Michael Meier a fost acolo (n.r. în Antalya) și a făcut o reprogramare”, a declarat unul dintre reprezentanții lui MSV Duisburg.
Spre dezamăgirea jucătorilor, conducerea echipei a mutat echipa din hotelul cu pricina, însă distanța dintre hotelul cu frumoasele rusoaice și locul unde vor fi cazați fotbaliștii lui Duisburg este doar de câțiva kilometri.
MSV Duisburg, locul 6 în liga a treia a Germaniei, va sta în Antalya în perioada 8-16 ianuarie, iar primul meci din retur îl va disputa pe 31 ianuarie.