Pantilimon are un nou antrenor. Dick Advocaat a semnat până în vară

Începând de astăzi, Costel Pantilimon are un nou antrenor. Conducerea lui Sunderland a ajuns la o înțelegere cu olandezul Dick Advocaat, care este valabilă până la finalul sezonului.

Din vară, oficialii lui Sunderland și l-ar dori pe Steve McClaren, dar nu este exclus nici ca Advoccat să rămână și în sezonul următor, dacă va reuși să impresioneze în acest scurt mandat.

Ellis Short, președintele „pisicilor negre”, spune că Advocaat are capacitatea de a ridica echipa: „Dick are un CV incredibil și o experiență vastă la cel mai înalt nivel. Acum avem un singur scop – să urcăm în clasament și toată lumea se concentrează din plin pe această sarcină”.

„Sunderland este un club mare și și sunt foarte nerăbdător să încep această provocare. Acum trebuie să ne concentrăm pe meciul de sâmbătă și abia aștept să încep”, a declarat Dick Advocaat, conform site-ului oficial al lui Sunderland.

Dick Advocaat și-a început cariera în Olanda, la DSVP, unde a antrenat în perioada 1980-1984. Printre altele, a pregătit naționala Olander, în două rânduri, pe cele ale Emiratelor Arabe, Coreei de Sud, Belgiei, Rusiei și Serbiei, iar ca echipe de club a bifat nume ca PSV, Rangers, Borussia Mönchengladbach, Zenit sau Alkmaar.

Publicat: 17 03. 2015, 10:58
Actualizat: 17 03. 2015, 10:59