Pantilimon e în tribune, dar Joe Hart a fost SPECTATORUL!** TARE. Fanii lui City îi transmit lui Mancini că e rândul ROMÂNULUI să joace:
Derby-ul City – Manchester a început dezastruos pentru Joe Hart, care a devenit rapid ținta ironiilor fanilor gazdelor, după ce a primit extrem de ușor gol la un șut moale al lui Rooney.
Portarul titular al naționalei Angliei nu a avut nicio reacție și a privit impasibil cum balonul se scurge în plasa porții, fapt ce i-a făcut pe mulți dintre fani să spună că „Hart a fost unul dintre spectatori la golul lui Rooney”.
Pe rețelele de socializare reacțiile la adresa lui Hart sunt fie ironice, fie agresive și nu puțini sunt cei care cred că ar fi momentul ca Pantilimon să înceapă titular următorul meci.
VEZI AICI DESFĂ‚ȘURAREA PARTIDEI CITY – UNITED
„Joe Hart a uitat care e job-ul lui. S-a uitat la minge cum intră în poartă cu privirea unui puști de cinci ani căruia îi este povestit scenariul de la Inception”.
„Mai multe publicații l-au acuzat pe Joe Hart că nu mai e atent la minge în ultimul timp… de data asta a fost”
„Joe Hart e plătit ca să primească astfel de goluri?”
„Hei, Statuia Libertății, mută-te puțin… Joe Hart”
„Sunt singurul care crede că Joe Hart e supraevaluat?”
„Își mai amintește cineva când lumea spunea că Joe Hart e cel mai bun portar din lume? Haha”
„Joe Hart l-a costat enorm pe Mancini în sezonul ăsta”
„Ar trebui să-l lase pe Pantilimon să joace”