Pantilimon a revenit în poarta celor de la Manchester City, după o pauză impusă de meciurile din Liga Campionilor. Pellegrini a considerat că fostul titular al echipei, Joe Hart trebuie ținut „în priză” pentru a nu fi demoralizat și a mers pe mâna titularului naționalei Angliei în meciul cu Plzen. Reveniți la meciurile din campionat, „cetățenii” l-au rechemat pe Pantilimon între buturi.
Fostul portar al Timișoarei a „reușit” să nu își dezamăgească fanii și a bifat un meci excelent cu cei de la Swansea. Pantilimon a fost lăudat la unison în presa din Anglia și chiar a ținut să aibă un ultim cuvânt în lupta cu Joe Hart: „Am fost trădat!”, a fost reacția portarului naționalei, cu trimitere la fostul antrenor, Mancini, cel care nu a mizat mai deloc pe serviciile românului.
După mai multe parade reușite într-un meci în care, totuși, nu a fost foarte solicitat, Pantilimon a fost unul dintre evidențiații presei din Anglia: „Joe Hart nu poate decât să privească„, a fost unul dintre comentariile celor de la The Guardian, care l-au urmărit pas cu pas pe român în meciul cu Swansea.
Nici Pellegrini nu a rămas indiferent la jocul românului. Tehnicianul „cetățenilor” a ținut după meci să îl felicite pe Pantilimon, cu atât mai mult cu cât presiunile pentru titularizarea lui Joe Hart sunt enorme în Insulă. Anglia se pregătește pentru turneul final din Brazilia, iar Joe Hart – titularul naționalei – are parte de lobby constant în rândurile suporterilor și nu numai.
Pellegini: „Pantilimon și-a făcut treaba când a fost nevoie de el”
„Costel Pantilimon a făcut un meci foarte bun, chiar dacă nu a avut tot timpul foarte mult de apărat. Și-a făcut, însă, foarte bine treaba când a fost nevoie de el”, a spus managerul lui Manchester City.
Manchester City a câștigat cu 3-0 meciul cu Swansea, prin dubla lui Nasri și golul lui Negredo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER