Pantilimon, primul român care câștigă titlul în Premier League: „E incredibil, a fost un an foarte greu. Eu și Hart vom rămâne prieteni tot restul vieții”
Manchester City a câștigat al patrulea titlu în Premier League, iar Costel Pantilimon este primul român care își trece în palmares o asemenea distincție. Portarul român s-a aflat în lotul „cetățenilor” și la titlul din 2012, dar atunci nu a primit medalie din pricina faptului că nu jucase nicio partidă de campionat în acea stagiune.
La finalul meciului cu West Ham, partidă câștigată de „cetățeni” cu 2-0, Pantilimon a mers pe podiumul de premiere cu steagul României, iar la final a acordat un scurt interviu pentru site-ul oficial al clubului.
- „Cred că suntem buni prieteni”
„E incredibil, a fost un an foarte greu. Am jucat bine, am marcat multe goluri. Suntem un grup frumos, o mare familie și cred că am meritat să câștigăm titlul. Sunt coleg cu Joe (n.r. Hart, titularul postului de portar) de trei ani, cred că suntem buni prieteni și vom rămâne prieteni tot restul vieții. E important să fim uniți, mai ales în momentele grele. Acum e un moment fericit, dar în acest an au fost și clipe grele și am rămas uniți. Dacă pierzi un meci, e ok, dar dacă pierzi prea multe și nu ai o echipă bună, poți să pierzi totul. Am câștigat două trofee, cred că asta este cel mai important pentru viitorul nostru. Presiunea este uriașă, dar important e rezultatul și titlul”, a declarat Costel Pantilimon.
7 partide a jucat Pantilimon pentru City în acest sezon de Premier League
18 meciuri a bifat românul pentru trupa engleză în toate competițiile în această stagiune