Paris Saint-Germain l-a împrumutat pe fundașul Lucas Digne la AS Roma
Fundașul stânga al echipei Paris Saint-Germain, Lucas Digne, a fost cedat sub formă de împrumut până la finalul sezonului la formația AS Roma, a anunțat, miercuri, site-ul oficial al UEFA.
„Am ales AS Roma, deoarece este un club cu o istorie bogată. Joacă în Liga Campionilor, are mulți suporteri și acest lucru m-a convins să vin aici. La AS Roma există toate ingredientele pentru a câștiga trofee„, a declarat Digne.
Internaționalul francez în vârstă de 22 de ani a mai lucrat cu antrenorul formației AS Roma, Rudi Garcia, în perioada când acesta pregătea echipa OSC Lille.
Lucas Digne, achiziționat de Paris Saint-Germain în vara anului 2013, a jucat doar 15 meciuri în două sezoane la campioana Franței.