Internaționalul român Alexandru Maxim, în vârstă de 27 de ani, a fost integralist în înfrângerea echipei sale, VfB Stuttgart, scor 0-1, suferită în deplasare împotriva formației Hannover 96, în etapa a 33-a din liga a doua germană cu o etapă rămasă din campionat.
Singurul gol al meciului a fost marcat de către Felix Klaus, în minutul 41. Este a treia victorie consecutivă obținută de Hannover 96, în timp ce formația antrenată de Hannes Wolf a bifat prima înfrângere, după patru victorii la rând. În urma acestui succes, Hannover o egalează la puncte pe VfB Stuttgart în fruntea clasamentului din liga a doua germană, ambele având câte 66, fiind urmate de Braunschweig cu 63 de puncte.
Pentru Maxim este al 26-lea meci din acest sezon la VfB Stuttgart, pentru care a reușit să înscrie cinci goluri și să ofere șapte pase decisive. Alexandru Maxim a fost transferat de „șvabi” în 2013, de la PanduriI Tg. Jiu, pentru 1,5 milioane de euro.
Echipa trimisă în teren de către antrenorul Hannes Wolf: Langerak – Pavard, Baumgartl, Kaminski, Insua – Gentner, Ofori – Klein, Maxim, Brekalo – Terodde. Pe parcursul partidei au mai intrat pe gazon Ginczek (51′), Zimmermann (52′) și Green (77′).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER