Pată uriașă pe emblema lui Liverpool în zi de sărbătoare!** Fanii englezi, acuzați de o altă tragedie după Heysel

Fostul premier britanic Margaret Thathcer a fost informată de un ofițer de poliție că fanii beți ai echipei FC Liverpool sunt de vină pentru dezastrul de pe stadionul Hillsborough din 1989, când 96 de spectatori au murit, se arată în câteva documente guvernamentale confidențiale obținute de BBC.

Cei 96 de spectatori au murit după ce o tribună suprapopulată a stadionului s-a prăbușit la semifinala Cupei Angliei din aprilie 1989, ce s-a disputat între Nottingham Forest și FC Liverpool pe arena echipei Sheffield Wednesday.

Ancheta oficială a arătat că tragedia a fost cauzată de incapacitatea poliției din South Yorkshire de a controla mulțimea.

Corespondența dintre Downing Street (n.r. – reședința premierului britanic) și cabinet, obținute de Radio 4 BBC, arată discuțiile avute de primul ministru de atunci, Margaret Thatcher.

Timp de mai mulți ani, familiile celor care au murit au solicitat să le fie puse la dispoziție documentele deținute de guvern și poliție și chiar au primit asigurări în acest sens.

Un grup înființat în 2009 și care anchetează incidentele de la acea partidă a analizat sute de documente, însă nu se așteaptă să le poată face publice decât spre finalul anului. Se crede că raportul final va avea câteva mii de pagini.

Polițistul care i-a trimis o scrisoare lui Margaret Thatcher la câteva zile după dezastru susține că un factor determinant a fost cauzat de numărul mare de suporteri ai echipei FC Liverpool, care au intrat în stadion fără a deține un bilet de acces. Potrivit documentelor, un polițist, care era originar din Liverpool, i-a declarat șefului poliției din Merseyside că îi era rușine de faptul că suporterii „cormoranilor” erau beți, la fel cum s-a întâmplat și pe Heysel în 1985, la partida Juventus Torino – FC Liverpool, din finala CCE.

Într-o altă adresă, se discuta despre efectele dezastrului, care ar fi trebuit aspru sancționate prin intermediul unei legi ce trebuia să intre în vigoare până la Cupa Mondială din 1990, ce s-a disputat în Italia. Legea presupunea introducerea unui card de identitate pentru suporteri.

Mediafax

sursa foto: liverpoolecho.co.uk

Publicat: 15 03. 2012, 19:55
Actualizat: 16 03. 2012, 08:41