Pato, debut cu gol la Chelsea, la 64 de zile de la transfer! Cei 6 brazilieni care au marcat la primul meci în Premier League
- Chelsea a câștigat clar, scor 4-0 pe terenul lui Aston Villa, după golurile marcate de Loftus-Cheek (26), Pato (45+3) și Pedro (46, 59)
Debut fericit pentru brazilianul Alexandre Pato la Chelsea, chiar dacă momentul a venit mult mai târziu decât s-ar fi așteptat fostul star al lui AC Milan. Împrumutat de londonezi în ianuarie, de la Corinthians, atacantul a avut de așteptat mai bine de două luni până să joace primele minute în tricoul londonezilor.
Pato a intrat pe teren în minutul 23 al partidei cu Aston Villa, la scorul de 0-0, după ce francezul Loic Remy s-a accidentat. Iar atacantul de 26 de ani care speră că experiența la Chelsea îi va redeschide ușa spre fotbalul cu adevărat mare și-a făcut simțită prezența în scurt timp. Acesta a obținut un penalty în ultimul minut al primei reprize, pe care tot cel l-a transformat și a dus scorul la 2-0 (între timp Chelsea marcase pentru 1-0 prin Loftus-Cheek, în minutul 26).
6 brazilieni cu gol la debut în Premier League
Pato a marcat astfel la primul meci oficial pentru Chelsea, venit însă la 64 de zile după oficializarea transferului. Atacantul a devenit al șaselea brazilian care înscrie la debut în Premier League, după Geovanni (Mancheser City), Robinho (Mancheser City), Gilberto Silva (Arsenal), Ilan Araujo (West Ham) și Willian (Chelsea).
Probabil brazilianul va mai primi șanse din partea lui Guus Hiddink până la finalul sezonului, însă conform presei din Anglia șansele de a prinde un contract permanent de Stamford Bridge rămân infime, în ciuda evoluției din meciul cu Aston Villa