Patronul lui Kayserispor, mesaj important pentru Șumudică după evenimentele de la meciul din ultima etapă. „Vreau să faci asta”. Ce i-a transmis

Erol Bedir, patronul clubului Kayserispor, l-a sunat pe Marius Șumudică după victoria cu Alanyaspor și i-a transmis un mesaj important. La finalul meciului jucat în deplasare, Șumudică și antrenorul advers au fost protagoniștii unui conflict care a degenerat.

Kayserispor are un sezon peste așteptări cu Marius Șumudică pe banca tehnică, iar oficialii turci se felicită pentru alegerea făcută în vară. Bedir l-a sunat pe Șumudică imediat după victoria cu Alanyaspor și l-a felicitat, însă i-a transmis un mesaj important: victoria în următorul meci, cel cu Beșiktaș, e obligatorie.

„Dacă nu batem Beșiktaș acasă, victoria cu Alanya nu mai are importanță. Trebuie să câștigăm cele trei meciuri pe care le mai avem până la finalul anului și să ajungem la 35 de puncte. Deja e o cerere foarte mare de bilete pentru meciul cu Beșiktaș. Va fi record de asistență pentru acest sezon”.

Partida Kayserispor – Beșiktaș are loc duminică. „Vulturii” joacă mai întâi în Liga Campionilor, unde astăzi o întâlnesc pe Leipzig în deplasare, în ultima etapă din faza grupelor. După Beșiktaș, Kayseri va mai juca în deplasare cu Akhisar și acasă cu Malatyaspor. Kayerispor ocupă locul 5 în clasamentul primei ligi din Turcia, cu 26 de puncte, la egalitate cu Fenerbahce și Beșiktaș, echipele aflate pe locurile 3, respectiv 4.

Publicat: 05 12. 2017, 12:57
Actualizat: 05 12. 2017, 12:58