Patronul thailandez al echipei Leicester, Aiyawatt Srivaddhanaprabha, a dezvăluit, miercuri, că, în primele luni petrecute de golgheterul Jamie Vardy la primul său club profesionist, acesta venea băut la antrenamente, anunță site-ul Sportskeeda.
Omul de afaceri a precizat că marea problemă a lui Vardy a fost că, ajuns la un club profesionist, a început să câștige atât de mult încât nu știa ce să facă cu banii, astfel că se refugia în consumul de alcool.
„La început, am fost împotriva aducerii lui Jamie Vardy. I-am întrebat pe Nigel Pearson și Steve Walsh despre el, am verificat rapoartele de scouting și am început să cred că ar fi achiziție bună, dar a trebuit să răspund în fața suporterilor, care întrebau cum ar putea valora un milion de lire sterline un jucător non-profesionist„, a declarat Aiyawatt Srivaddhanaprabha, patronul lui Leicester City, potrivit presei britanice.
Leicester i-a prelungit contractul lui Vardy pentru 3 ani și jumătate, perioadă în care va încasa 80.000 de lire sterline, în fiecare săptămână. Jamie are clauză de transfer de 30 de milioane de lire sterline. În acest sezon, vârful englez a devenit primul fotbalist care marchează de 11 ori consecutiv în prima ligă din Anglia și în acest moment este golgheterul echipei, cu 22 de reușite.
„În ziua în care l-am cumpărat, a venit la mine și mi-a mulțumit că i-am schimbat viața. Nu a avut niciodată atâția bani și era deja pe culmi. De la cel mai scăzut nivel a ajuns în Championship, iar acest lucru l-a făcut să înceapă să consume alcool în fiecare zi. Nu avea idee ce să facă. Nu am știut de asta până când cineva mi-a spus că atunci când vine la antrenamente încă beat. M-am dus eu însumi la el și l-am întrebat: ‘Așa vrei să îți închei cariera? Vrei să stai aici așa? O să îți lăsăm contractul să expire, apoi îți vom da drumul, nu te aștepta la un parcurs mai bun’. A spus că nu a știut ce să facă cu viața lui. Nu câștigase niciodată atâția bani. L-am întrebat: ‘Care e visul tău? Cum ai vrea să fie viața ta? Gândește-te atent la ceea ce faci pentru club. Am investit în tine, ai ceva de oferit în schimb?’. După aceea, a renunțat la băutură și a început să muncească din greu la antrenamente. Fizicul lui nu era la fel de bun ca acum. Știam ce explozie poate avea, dar nu aveam idee că va fi atât de bun„, a mai spus Aiyawatt Srivaddhanaprabha.
Leicester a plătit un milion de lire sterline pentru a-și asigura serviciile atacantului englez transferat în 2012 de la Fleetwood Town.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER