Patronul lui Terek Groznîi anunță un marș de 1 milion de oameni în capitala Ceceniei: „Prietenii lui Charlie Hebdo sunt dușmanii mei”
Ramzan Kadîrov, președintele Ceceniei și finanțatorul echipei Terek Groznîi, a scris pe Instagram că așteaptă un milion de oameni pentru a protesta împotriva revistei Charlie Hebdo, considerându-i pe cei care arată simpatie față de tragedia din Paris drept „dușmani personali”
- Kadîrov e cunoscut pentru modul excentric în care se comportă la meciuri: la un joc, a preluat microfonul de la stația de amplificare a stadionului
Gicu Grozav se află în litigiu cu Terek Groznîi, din cauza faptului că nu a primit șanse de a evolua la echipa cecenă, iar de finalizarea acestui ligiu depinde semnarea unui contract nou cu Dinamo. Până la soluționarea neînțelegerii, Grozav nu va fi riscat de Dinamo. Însă șansele ca patronul lui Terek, Ramzan Kadîrov, să se gândească în acest moment la rezilierea contractului jucătorului român sunt minime. Șeful Republicii Cecene, cunoscut pentru încălcarea flagrantă a drepturilor omului, a publicat pe contul său personal de Instagram un apel pentru ceceni să iasă în stradă luni pentru a manifesta împotriva caricaturilor realizate de jurnaliștii de la Charlie Hebdo, considerate ofensatoare pentru musulmani.
Cinci caricaturiști ai revistei franceze de satiră au fost asasinați pe 7 ianuarie de către frații Said și Cherif Kouachi, cei doi deschizând focul în redacția săptămânalului. Circa 3 milioane de exemplare ale revistei au fost tipărite în săptămâna care a urmat atacului, în timp ce un milion de oameni au ieșit pe străzile Parisului în semn de solidaritate cu victimele. Doar că replica musulmanilor din republicile autonome din Rusia nu s-a lăsat așteptată. În Moscova, autoritățile au refuzat să acorde autorizație pentru un marș de protest împotriva caricaturilor de la Charlie Hebdo, care ar fi strâns 100.000 de persoane. Însă în Ingușeția, circa 15.000 de persoane s-au adunat duminică, pentru a protesta față de publicații occidentale care-l reprezintă pe Mahomed. La Magas, o capitală regională din Ingușeția, o republică din Caucazul de Nord, mulțimea a protestat față de caricaturile Profetului, islamofobia și insultarea credințelor musulmanilor, conform Mediafax.
Iar luni, Kadîrov așteaptă 1 milion de oameni pe străzile din Groznîi din același motiv. „Sunt mândru că frații noștri din Ingușeția au participat la protestul împotriva caricaturilor care îl înfățișau pe profetul Mahomed. Îi consider pe oamenii care susțin Charlie Hebdo drept dușmanii mei”, a scris Kadîrov pe contul personal de Instagram.