Patru indezirabili pentru Mourinho




Jose Mourinho nu și-a ascuns nici un moment nemulțumirea față de situația pe care a găsit-o la Inter Milano, la întoarcerea din vacanță. Lusitanul trasase sarcini clare staffului administrativ de a scăpa de acei jucători care nu intră sub nici o formă în planurile sale, deși majoritatea sunt nume binecunoscute în fotbalul mare.

Pe lista celor care nu mai sunt doriți de The Special One figurează fundașul central argentinian Nicolas Burdisso, mijlocașii Patrick Vieira și Amantino Mancini și vârful nigerian Victor Obinna. Ultimul e dorit insistent de Roberto Donadoni la Napoli și afacerea s-ar putea rezolva în următoarele zile. Problema este însă că, deși au valoare și căutare, ceilalți trei sunt prizonierii propriilor salarii foarte mari pentru această perioadă de criză și de aceea ofertanți nu prea au.

Dacă nu dorește să-i mai vadă la Inter pe cei susamintiți Mou are însă și un fix, făcând pressing la președintele Moratti. Ricardo Carvalho și Deco trebuie aduși prin orice mijloace de la Chelsea, motiv pentru care săptămâna viitoare vor fi redeschise tratativele, sistate din cauza prețurilor mari cerute de englezi, 15 milioane pentru Carvalho și 12 pentru Deco.


 

Publicat: 11 07. 2009, 19:38
Actualizat: 11 07. 2009, 19:52