Patru morți pe un stadion din Ghana

 

Patru persoane au decedat prin asfixiere, duminică, în timpul meciului dintre formațiile Asante Kotoko Kumasi și Hearts of Oak Accra (scor 1-2), din cadrul etapei a IX-a a campionatului Ghanei, informează AFP.

Stadionul „Baba Yara”, cu o capacitate de 44.000 de locuri, a fost plin cu aproape 60.000 de persoane la partida respectivă. Casele de bilete fuseseră luate cu asalt încă din dimineața jocului, iar conducătorii clubului gazdă au decis închiderea acestora la ora 14.00, constatând supraaglomerarea arenei, conform declarațiilor unui membru al federației ghaneze de fotbal.

Meciul a început cu o oră întârziere față de ora stabilită. Căldura mare a necesitat intervenția pompierilor, aceștia fiind nevoiți să lanseze jeturi de apă spre spectatorii înghesuiți în tribune.

În anul 2001, la un joc disputat între aceleași formații, disputat însă la Accra, au decedat 127 de persoane, în timpul unei busculade petrecute în interiorul stadionului.

După nouă etape, Hearts of Oak este lider în clasament, iar Asante Kotoko se află pe poziția secundă, la șapte puncte distanță.

Sursa: Mediafax

Publicat: 10 02. 2009, 16:59