Paul Gascoigne a ajuns la spital, după ce a revenit pe gazon
Paul Gascoigne, care împlinește 47 de ani în această lună, a ajuns la spital după ce s-a accidentat în timpul unei meci de fotbal
Fostul internațional englez Paul Gascoigne a ajuns la spitalul Royal Victoria, după ce a căzut rău într-un meci jucat alături de mai mulți membrii ai staff-urilor cluburilor engleze. „Gazza” venea după o lungă perioadă de absență de pe gazon, timp în care a avut grave probleme cu alcoolul. Recent ieșit dintr-o clinică de dezalcoolizare, Gascoigne încearcă acum să revină la un stil de viață sănătos, iar terapia prin fotbal pare a fi remediul care să-l țină departe de dependență. Invitat de legendarul Peter Beardsley la un meci alături de alte nume sonore din lumea fotbalului englez, „Gazza” s-a prezentat la meci „fericit și relaxat”, conform martorilor oculari citați de Mirror. Din păcate, ziua de fotbal a lui Gascoigne s-a terminat neprevăzut, el căzând rău și ajungând la spital, suspect de o fractură a brațului.
Conform presei engleze, starea sa de sănătate este una bună, dar a avut nevoie de supraveghere pe timpul nopții.
10 goluri în 57 de meciuri a marcat Gascoigne în tricoul naționalei Angliei
Newcastle, Tottenham, Lazio, Rangers, Middlesbrough, Everton, Burnley, Gansu Tianma și Boston united sunt echipele la care a evoluat Gascoigne în 19 ani de carieră