Paul Gascoigne ar putea intra la închisoare!
Fostul internațional englez Paul Gascoigne a fost audiat,
miercuri, de magistrați în procesul în care este acuzat că a condus
sub influența alcoolului, având o alcoolemie ce depășea de patru
ori limita legală, relatează The Independent.
Potrivit publicației britanice, Paul Gascoigne ar putea primi
chiar o condamnare la închisoare pentru infracțiunea comisă.
La audierea în fața instanței, fostul jucător britanic a
recunoscut că a condus fiind sub influența băuturilor alcoolice,
alcoolemia depistată fiind de patru ori peste limita legală.
Fostul fotbalist, acum în vârstă de 43 de ani, a făcut aceste
declarații în cazul unei scurte audieri de miercuri de la Curtea
Magistraților din Newscastle.
Judecătorul a constatat faptul că Gascoigne avea 142 de
miligrame de alcool la suta de mililitri de sânge, atunci când a
fost oprit pentru o verificare de rutină, în dimineața zilei de 8
octombrie, la ora 2.00. Potrivit sursei citate, limita legală
admisă este de 35 de miligrame.
Magistratul a amânat judecarea procesului fotbalistului pentru
luna viitoare, pentru a da posibilitatea acuzării și apărării să
pregătească probatoriile, precizând totodată că, în acest caz, se
riscă chiar și pedeapsa cu închisoarea din cauza unor posibile
circumstanțe agravante pe care el le-a sesizat în acest dosar.
Fostul jucător englez are mari probleme cu alcoolul de când și-a
anunțat retragerea din fotbal. El mai este judecat pentru o faptă
similară comisă în luna februarie, în North Yorkshire.
De asemenea, miercuri, instanța i-a interzis fotbalistului să
mai conducă.
Gascoigne ar fi trebuit să devină managerul echipei Garforth
Town, ce evoluează în Evostik First Division North League (liga a
opta engleză), dar în cele din urmă a refuzat oferta.
Sursa: Mediafax