Mijlocașul echipei Manchester United, Paul Scholes, și-a prelungit, vineri, cu un an contractul cu gruparea engleză, noul său acord fiind valabil până în iunie 2011.
„Suntem încântați că Paul va mai rămâne un an”, a declarat tehnicianul Alex Ferguson.
Fotbalistul în vârstă de 35 de ani sugerase, recent, că s-ar putea retrage din activitate, fiind nemulțumit de randamentul său.
„Sunt bucuros că mi-am prelungit contractul”, a afirmat el, după ce a semnat noul acord.
Un alt veteran al echipei, Ryan Giggs, și-a prelungit contractul recent. Un alt jucător vechi din formația engleză, Gary Neville, încă nu a semnat un nou acord.
Cei trei au evoluat pe întreaga durată a carierelor lor la Machester United.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER