Paulinho va juca la Tottenham Hotspur! 20 de milioane de euro vor încasa cei de la Corinthians
Mijlocașul echipei Corinthians, Paulinho, câștigător al Cupei Confederațiilor cu naționala Braziliei, a anunțat, luni, că va juca la formația Tottenham Hotspur, informează AFP.
Internaționalul brazilian în vârstă de 24 de ani a declarat, într-o conferință de presă, că oficialii grupării Corinthians au acceptat oferta de 20 de milioane de euro din partea clubului Tottenham Hotspur.
Paulinho a anunțat că va pleca în Anglia după ce va juca Supercupa Americii de Sud (la 3 și 17 iulie), în care Corinthians (câștigătoarea Copei Libertadores) va întâlni o altă formație braziliană, Sao Paulo, care s-a impus în Copa Sudamericana.
Tottenham Hotspur a încheiat ediția trecută pe locul cinci în Premier League și va evolua în Liga Europa.