Pavel Pogrebnyak s-a rătăcit pe aeroportul din Frankfurt
Noul atacant al lui VfB Stuttgart a întârziat la prezentarea sa oficială după ce și-a pierdut bagajele pe aeroportul din Frankfurt și a pierdut avionul spre Stuttgart.
"Aeroportul din Frankfurt este atât de mare, încât m-am rătăcit și am pierdut avionul spre Stuttgart. Iar ca situația să devină mai rea de atât, am rămas și fără bagaje", a spus atacantul rus în vârstă de 25 de ani.
VfB Stuttgart a plătit pentru Pavel Pogrebnyak cinci milioane de euro, iar atacantul a semnat un contract valabil trei sezoane.