Pază „Galactică”!** 1000 de agenți i-au păzit pe Ronaldo & Co în Albania!

Real Madrid s-a îmbogățit miercuri seara cu 2,5 milioane
de euro după ce a jucat un amical în Albania, cu anonima echipă
Gramozi Erseke, eveniment care a fost dublat de o pază draconică,
asigurată de 1.000 de agenți de securitate.

Trei firme de pază au asigurat buna desfășurare a defilării
„galactice”, până și în hotelul din Tirana, în care a fost cazată
delegația lui Real, făcându-și loc 50 de bodyguarzi. Expediția
albaneză a madrilenilor de la aeroport până la hotel și apoi până
la stadion a fost escortată de un impresionant corp de securitate:
în total au fost 1.000 de agenți (600 de polițiști, 300 de
bodyguarzi și 100 de angajați cu ordinea de la hotel).

Albanezii, pregătiți
de un fost jucător din România

Chiar și așa, amicalul nu a fost lipsit de incidente, fiind
întrerupt timp de 90 de minute din cauza unei pene de curent.
Instantaneu, directorul arenei a fost concediat, iar opoziția din
Albania a găsit imediat de ce să se lege, politicienii socialiști
declarând că țara lor „a ajuns de râsul lumii”. Partida s-a
terminat 2-1 pentru Cristiano Ronaldo și compania: după ce
albanezii au deschis scorul în minutul 3, Kaka și Benzema au marcat
pentru „galactici”. Gramozi Erseke, adversara Realului, este
patronată de o familie de magnați ai petrolului și antrenată de
Agim Canaj, un fost mijlocaș albanez care a evoluat în anii 90 în
România, la FC Brașov.

AMICALELE, AFACERE
PENTRU MARILE CLUBURI

Marile cluburi europene sunt anual invitate, în special în Asia și
țările arabe, pentru disputarea de amicale, acțiuni din care scot
bani frumoși. Inter Milano a jucat la începutul acestei luni cu
saudiții de la Al-Hilal, pierzând cu 1-0, dar câștigând, în schimb,
un milion de euro. Chelsea sau Manchester United preferă și ele
Asia, „căutare” având și naționalele puternice. În decembrie s-a
scris că FRF încearcă să inaugureze Stadionul Național cu un amical
cu Brazilia sau Argentina, adversara urmând a primi un milion de
euro.

Publicat: 22 01. 2010, 02:00
Actualizat: 22 01. 2010, 02:00