Pe urmele lui Vialli!** Lampard DĂ‚RÂMĂ‚ recorduri, Chelsea ZDROBEȘTE pe Bolton
Chelsea a spulberat-o pe Bolton chiar pe terenul acesteia cu 5-1, meci în care Lampard și Sturridge au făcut spectacol, marcând toate golurile londonezilor.
Mijlocașul, la a 350-a prezență în tricoul londonezilor, a reușit cu ocazia triplei marcate în fața celor de la Bolton să intre într-unul dintre cluburile selecte ale istoriei clubului din nordul capitalei Angliei. Frank Lampard a devenit doar al treilea jucător al lui Chelsea care a izbutit să marcheze trei goluri într-un meci disputat în deplasare. Ceilalți doi performeri ai „The Blues” sunt Gianluca Vialli și Tore Andre Flo.
Totodată, acesta a fost și al treilea hattrick marcat de mijlocașul lui Chelsea în Premier League. Este al șaselea hattrick din cariera lui Franck și al cincilea în tricoul londonezilor.
Lampard este al cincilea marcator al clubului, cu 119 reușite, întrecându-l pe starul echipei din anii ’30, George Mills.
În partida cu Bolton, Daniel Sturridge a fost la câteva secunde distanță de a marca cel mai rapid gol al acestei ediții de Premier League. Golul (1:33) a fost cu 12 secunde de reușita lui Adam Johnson (1:21), jucătorul lui Manchester City.