Pedeapsă exemplară primită de „Șumudică al Angliei”. Joey Barton, suspendare record după ce a fost prins că a jucat la pariuri. Numărul uriaș de pariuri plasate de mijlocașul lui Burnley

Mijlocașul echipei Burnley, Joey Barton, în vârstă de 34 de ani, a fost suspendat 18 luni din fotbal și amendat cu 35.000 de euro pentru pariuri ilicite, informează, miercuri, BBC.

Jucătorul britanic este acuzat de Federația Engleză de Fotbal că a plasat 1.260 de pariuri în perioada 26 martie 2006 – 13 mai 2016.

Barton a recunoscut că a pariat și a furnizat dovezi medicale în legătură cu lupta sa împotriva dependenței de pariuri. Barton a mizat bani și la partidele în care a evoluat, însă precizat că și-a apărat corect șansele în meciurile respective.

Fotbalistul susține că va face apel pentru reducerea suspendării. „Această decizie îmi forțează, practic, retragerea. Recunosc că am încălcat regulile, dar consider că pedeapsa mea este mult mai aspră decât ar putea fi în cazul altor fotbaliști mai puțin controversați”, a declarat Joey Barton, conform BBC.

Joey Barton, care și-a reziliat contractul cu formația scoțiană Glasgow Rangers în noiembrie 2016, a mai evoluat de-a lungul carierei la Manchester City, Newcastle United, Queens Park Rangers și Olympique Marseille.

Publicat: 26 04. 2017, 17:06
Actualizat: 26 04. 2017, 18:15