Pedeapsă simbolică primită de un jucător din liga a doua germană: a fost trimis să arbitreze un meci de junioare după ce a jignit o femeie arbitru

  • Publicat:
  • Actualizat:

Un jucător din liga a doua germană a primit o pedeapsă inedită după ce a jignit o femeie arbitru. Kerem Demirbay, fotalistul celor de la Hamburg, împrumutat la Fortuna Dusseldorf, i-a spus arbitrei Bibiana Steinhaus că locul femeilor nu este în fenomenul fotbalistic la partida cu FSV Frankfurt din etapa trecută.

Steinhaus a notat în raport reacția mijlocașului în vârstă de 22 de ani, astfel că Demirbay a fost trimis să arbitreze un meci la juniori, partidă în care se întâlneau două echioe de junioare.

Demirbay și-a cerut scuze ulterior pentru ieșirea sa nervoasă, precizând că a reacționat mai dur la nervi, după ce Steinhaus i-a acordat al doilea cartonaș galben și l-a eliminat. Dincolo de pedeapsa simbolică de a arbitra la un meci de fotbal feminin, Demirbay riscă o suspendare serioasă atât din partea Federației, cât și din partea propriului club.

sursa foto: pagina de Facebook a clubului Fortuna Düsseldorf

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului

Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu jucătorul de 1.700.000 €, ”clientul” patronului de la FCSB: ”Nu, tată”

Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?

Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”

Este ştirea momentului în sport. Vom reveni cu detalii

BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!

CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019

Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!

E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările

Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”

Cutremur devastator în România. Gheorghe Mărmureanu a anunțat când va avea loc

Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare

A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct

Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării

Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional

Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?

Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și a arătat dovada
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și…
×