Ricardo Pedriel, fost atacant la Steaua, trece printr-o perioadă foarte bună în Turcia. A reușit să marcheze de șapte ori în acest sezon pentru Sivasspor (cel mai bun marcator al echipei), ultimul chiar în victoria cu Bucaspor, scor 4-0, și se bucură de simpatia antrenorului.
Perioada bună l-a readus și la echipa națională, fiind selecționat pentru amicalul țării sale, Bolivia, cu Panama, partidă care se va disputa pe 26 martie. Într-un interviu acordat celor de la „La Prensa”, Pedriel explică de ce n-a reușit să aibă același parcurs și la Steaua, acolo unde a cochetat mai mult cu echipa a doua.
„Cum au fost acești ani în Europa? La început, mi-a fost greu și am avut un pic de luptat, dar asta și pentru că am ajuns direct la un club mare, cum este Steaua București. Este genul de echipă care caută mereu un marcator și, să fiu sincer, am trecut prin momente extrem de dificile. Dar acum, mulțumită lui Dumnezeu, totul este diferit și în acești trei ani am reușit să mă adaptez.
Mi-a fost greu și când am ajuns la Sivasspor, pentru că nu am jucat la fel de bine ca în partidele anterioare, însă poate și pentru că antrenorul n-avea încredere în mine. A fost demis și în locul lui a venit Gustavo Quinteros, care a început să mă bage titular, iar eu i-am răspuns cu goluri, e ceea voia”, a mărturisit bolivianul pentru ” La Prensa”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER