Pentru prima dată, Valdes a vorbit deschis despre ce l-a împins să refuze prelungirea contractului: „N-a fost vorba de bani!”

Pentru prima dată, Victor Valdes a vorbit deschis despre motivele care l-au împins să nu-și prelungească înțelegerea cu FC Barcelona. Internaționalul spaniol spune că nu este vorba despre bani, ci se simte apăsat de tensiunea care există la un club ca Barcelona. Valdes susține că are nevoie de o schimbare și este dispus să accepte oferte chiar și din China sau SUA.

„Am ajuns la o răscruce cu un an înainte să-mi termin contractul și a trebuit să decid dacă sunt pregătit să-l prelungesc. Și, sincer, cred că nu, a fost fantastic, dar trebuie am ajuns în momentul în care trebuie să caut altceva, pentru că sunt 12 ani și am nevoie de merg în alt loc.

„La Barcelona, stresul psihic este enorm. Este o decizie normală. Voi împlini 12 ani, iar un an în poarta Barcelonei valorează cât doi.

Mi-e indiferent unde voi merge, când va veni momentul voi decide, am timp și îmi va fi indiferent dacă va fi Italia, Germania, Rusia sau China. Și chiar să trec Oceanul și să mă duc foarte departe. Cine mă cunoaște știe că urăsc să vorbesc despre bani. Niciodată în viața n-am decis ceva pentru bani. În cazul meu, Barcelona înseamnă sentimente. De fiecare dată când îmbrac acest tricou se petrece un act sentimental”,  a declarat Victor Valdes, conform El Mundo Deportivo.

Victor Valdes mai are contract cu FC Barcelona până în vara lui 2014, dar portarul spaniol a refuzat în mai multe rânduri să-și prelungească înțelegerea.

Publicat: 23 06. 2013, 19:57
Actualizat: 23 06. 2013, 22:45