Pep atacă dur conducerea Barçei: „E de prost gust ce-a făcut Rosell!” Ce spune de Thiago
Antrenorul lui Bayern, Pep Guardiola, a cerut conducerii bavarezilor să-l transfere pe fostul său elev Thiago Alcantara, de la Barcelona.
„Îl știu foarte bine pe Thiago. Am vorbit cu Rummenigge și Sammer despre el, dar nu am primit nicio veste. Poate juca pe cinci poziții și e excelent în duelurile unu la unu. E singurul jucător pe care îl mai vreau”, a recunoscut Pep în cadrul unei conferințe de presă.
Guardiola a rememorat și momentele neplăcute prin care a a trecut după despărțirea de Barcelona. Tehnicianul acuză conducerea catalană, despre care spune că nu l-a lăsat să se relaxeze în perioada de pauză petrecută în New York.
„L-a rugat pe Rosell (n.r. președintele Barcelonei) un singur lucru, să mă lase în pace, fiind la 6.000 de kilometri distanță de Barcelona. Nu s-a ținut de cuvât. Au mers prea departe. Au folosit problemele de sănătate ale lui Tito împotriva mea, nu voi uita niciodată asta. Nu mă așteptam la așa ceva, e de prost gust. L-am văzut pe Tito în New York. Nu m-am mai întâlnit cu el de atunci pentru că amândoi am fost ocupați. Cum aș putea să doresc răul unui prieten cu care am colaborat atâta timp? Acțiunile conducerii Barcelonei mi-au lăsat un gust amar”, a conchis antrenorul lui Bayern, Pep Guardiola.