Cele patru goluri marcate de Messi în meciul cu Espanyol (scor 4-0), din etapa a 37-a din Primera, au trecut în plan secund. Sâmbătă seara, star pe „Camp Nou” a fost Pep Guardiola, antrenorul care va pleca la sfârșitul acestui sezon de la echipa catalană. Tehnicianul din Santpedor a fost protagonistul unor momente emoționante la ultimul meci de acasă pe banca Barcelonei, fiind aplaudat la scenă deschisă atât de cei 100.000 de suporteri, cât și de proprii jucători.
A fost o seară emoționantă pe „Camp Nou”. Suporterii Barcei au uitat pentru 90 de minute de rivalitatea cu Espanyol și de recordurile lui Messi și s-au gândit doar la omul care a construit actuala echipă „blau-grana”. Chiar dacă nu a fost în timpul unui meci decisiv, Guardiola a părut pentru prima dată încurcat pe stadionul unde a cunoscut gloria atât ca jucător, cât și ca tehnician.
Aplaudat de suporteri și jucători
„Pep, te iubim!”. Acesta a fost mesajul simplu, dar foarte puternic al suporterilor Barcei afișat pe un banner uriaș, înainte de fluierul de start al meciului. A urmat recitalul lui Messi (patru goluri), dar toată lumea a așteptat cu sufletul la gură finalul partidei. Într-o ceremonie care a durat aproape un sfert de oră, publicul și jucătorii Barcelonei au arătat ce înseamnă Guardiola pentru Catalunya. Cel mai titrat antrenor din istoria clubului a fost înconjurat la mijlocul terenului de toți elevii săi, care l-au aplaudat îndelung. În tot acest timp, imagini de la victoriile Barcelonei rulau pe un ecran uriaș, fiind acompaniate de melodii ale trupei Coldplay, favorita lui Pep.
Guardiola: „Mă întorc la Barcelona!”
A urmat poate cel mai emoționant moment al serii. Tehnicianul în vârstă 41 de ani a ținut un scurt discurs prin care a mulțumit suporterilor și jucătorilor pentru că i-au fost alături în ultimii patru ani. Totodată, Guardiola a surprins, promițând că se va întoarce la Barcelona: „Vă mulțumesc tuturor pentru acești ani minunați. Nu știți cât de mult înseamnă dragostea voastră. Nu rămâneți singuri, îi aveți alături pe cei mai buni jucători din lume. Pe curând prieteni, ne revedem curând”
Plimbare la miezul nopții
La miezul nopții, când stadionul s-a golit, Guardiola a rezervat un moment special pentru familia sa. Pep a pășit pe gazonul de pe „Camp Nou” alături de soție, Cristina, și de cei trei copii. A fost modul în care Guardiola a ținut să spună adio Barcelonei din postura de jucător în urmă cu 11 ani, atunci când pleca la Brescia, în căutarea unei noi provocări.
13 trofee a câștigat Guardiola cu Barcelona: 3 titluri de campion, 3 Supercupe ale Spaniei, 2 Ligi ale Campionilor, 2 Supercupe ale Europei, 2 Campionate Mondiale ale cluburilor și o Cupă a Spaniei
178 de victorii în 245 de meciuri are Guardiola la Barcelona în ultimii patru ani
72,65 la suta este procentajul victoriilor lui Guardiola pe banca Barcelonei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER