Pep și-a dat acordul, Bayern și-a asigurat „serviciile” unui idol pentru sezonul viitor
Bayern Munchen este aproape de o premieră istorică în Germania: bavarezii au câștigat titlul și Liga Campionilor și își pot trece în palmares „tripla”, dacă vor pune mâna și pe Cupa Germeniei. Bayern joacă în ultimul act cu Stuttgartul lui Maxim.
Șefii lui Bayern le dau fanilor o veste bună. Franck Ribery este aproape de a-și da acordul pentru prelungirea contractului.
Aflat de șase ani la Munchen, francezul a fost un nume des vehiculat pe piața transferurilor. Rummenigge a făcut însă anunțul cel mare: „Pot să spun că am ajuns la o înțelegere de principiu„, a declarat șeful executiv al bavarezilor.
Ajuns la 30 de ani, Ribery este un adevărat idol la Munchen: pe lângă Liga Campionilor din acest sezon, atacantul are și trei titluri în palmares cu bavarezii. Până să ajungă la Munchen, Ribery avea faima unui jucător care schimba rapid „aerul”, dar francezul anunță acum că vrea să își încheie cariera la Munchen
„Când a ajuns la noi, Franck avea faima unui jucător care nu stă mai mult de doi ani la o echipă. Acum are deja șase ani la noi și el și familia lui se simt foarte bine la noi”, a mai declarat pentru Bild fostul mare internațional german.