Ultima săptămână a fost o luptă contra-cronometru pentru medicii lui Real Madrid. Accidentarea lui CR7 – care nu a putut să termine antrenamentul oficial dinaintea returului sfertului de Ligă, cu Dortmund – le-a dat mari bătăi de cap doctorilor, care sperau să îl „repare” pe portughez până la finala Cupei Regelui. Potrivit elcondifecial.com, șansele ca lusitanul să fie față în față cu Messi sunt nule, nu pentru că întinderea suferită la piciorul stâng s-ar fi agravat, ci din punct de vedere al riscurilor.
Teoretic, o leziune similară cu cea avută de Ronado necesită o perioadă de repaus de 10-15 zile, însă, cu un tratament adecvat, un fotbalist poate fi recuperat mai devreme. Totuși, oficialii lui Real nu vor apela la o astfel de variantă, susține sursa citată, pericolele fiind prea mari. Astfel, deținătorul „Balonului de Aur” s-ar expune inutil unei posibile rupturi, afecțiuni de acest gen devenind destul de frecvente în astfel de cazuri.
Titlul, Liga Campionilor și Campionatul Mondial sunt cele trei mari obiective ale jucătorului de 29 de ani în următoarele două luni, astfel că o finală de Cupă, fie ea și în compania marii rivale, Barcelona, rămâne un țel secundar, pentru care nu merită să îți asumi riscuri atât de mari. În acest sens, Florentino Perez a purtat ieri o discuție clară, atât cu staff-ul medical al grupării blanco, cât și cu jucătorul, transimțându-le acestora un mesaj clar: „Ronaldo nu joacă împotriva Barcelonei”.
Având în vedere ultimele informații, primul meci în care starul lui Ancelotti va fi din nou pe teren din primul minut va fi cel din semifinalele Champions League, contra lui Bayern, pe 23 aprilie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER