Perioada de mercato e încă departe, dar AS Roma a făcut deja prima mutare. Anunțul clubului din capitala Italiei
- Apărătorul Konstantinos „Kostas” Manolas, în vârstă de 26 de ani, a semnat un nou acord cu gruparea din capitala Italiei, valabil până în vara anului 2018, informează site-ul asroma.com.
„Sunt foarte fericit că am semnat prelungirea contractului. Eu am vrut să rămân, clubul a vrut să mă păstreze, e bine că am ajuns la o înțelegere”, a declarat Manolas, pentru site-ul oficial al clubului.
În trecut, Manolas a fost dorit de Arsenal Londra și Inter Milano, dar a preferat să rămână la AS Roma.
Manolas a semnat cu Roma în 2014, când italienii au plătit 13 milioane de euro pentru a îl transfera de la Olympiacos. În actualul sezon, Manolas a evoluat în 13 partide și a reușit să marcheze de două ori. Pânâ în prezent, grecul a adunat 144 de jocuri oficiale în tricoul Romei. Site-ul transfermarkt.de îl cotează pe Konstantinos Manolas la 30 de milioane de euro.