Peste trei milioane de voturi în 24 de ore pentru echipa anului la UEFA

Peste trei milioane de persoane au votat în primele 24 de ore pentru echipa anului 2014 pe site-ul oficial al UEFA, a anunțat, miercuri, forul continental.

În 24 de ore de la deschiderea voturilor, 3.166.801 de persoane și-au exprimat părerile. Comparativ, în 2013 se înregistraseră 2.195.589 de voturi. În 2013, au votat în total peste 6,3 milioane de persoane.

Perioada de votare se va încheia la 6 ianuarie 2015, la ora 14.00, iar rezultatele votului vor fi anunțate la 9 ianuarie.

Fanii pot alege echipa ideală a anului 2014 dintr-o listă de 40 de jucători selectați de uefa.com, distribuiți astfel: patru portari, 12 fundași, 12 mijlocași și 12 atacanți.

Dintre jucătorii care au evoluat în finala Ligii Campionilor, 12 se regăsesc printre nominalizați. În total, 14 cluburi din șapte campionate au jucători nominalizați.

Sursa: Mediafax

Publicat: 26 11. 2014, 13:54
Actualizat: 26 11. 2014, 13:55