Petrecere „sălbatică” cu femei în vestiar, la un club de tradiție din Europa. Un jucător este anchetat de poliție
Petrecere „sălbatică” cu femei în vestiar, la SK Brann din prima ligă norvegiană. Așa au simțit jucătorii să „sărbătorească” ultimul loc din clasament. Cu toate acestea, s-au trezit cu poliția la ușă a doua zi, iar o anchetă a fost demarată urgent.
Pe 10 august, nu mai puțin de 12 jucători au simțit nevoia de relaxare, așa că au ieșit în oraș, la cină, apoi s-au îndreptat către un club de noapte. De acolo, jucătorii au plecat însoțiți de alte șapte femei, iar punctul de oprire a fost chiar incinta stadionului. După ce le-au arătat vestiarele, jucătorii, cel mai probabil amețiți și de aburii alcoolului, au început dezmățul.
Fotbaliștii au fost surprinși pe camerele de supraveghere în timp ce făceau sex în vestiare, iar alții chiar pe gazonul stadionului.
Doi jucători de la SK Brann au fost concediați
Toate bune și frumoase până a doua zi, când, la sediul poliției din Bergen a fost înregistrată o plângere pentru viol, formulată de una dintre femeile prezente în acea seară. Aceasta a reclamat că totul s-a petrecut pe terenul de joc al echipei, constrânsă de un anumit jucător.
În urma anchetei interne, doi dintre jucătorii lui Brann Bergen au fost concediați, însă urmările ar putea să fie mult mai grave. O anchetă a poliției va stabili împrejurările faptelor din acea seară și, dacă se va adeveri că au abuzat sexual reclamanta, aceștia pot fi chiar arestați.
Povestea a șocat întreaga societate nordică, neobișnuită cu astfel de întâmplări. SK Brann este unul dintre cele mai vechi cluburi din Norvegia, fiind înființat în 1908. Are în palmares trei titluri de campioană a Norvegiei, ultima oară în 2007.
În campionat, după 15 etape, SK Brann este pe ultimul loc și sunt șanse mari ca din sezonul următor să activeze în eșalonul secund al fotbalului norvegian. În ultimul meci din campionat, SK Brann s-a impus împotriva celor de la Sandefjord, scor 3-2, însă fanii i-au huiduit și au refuzat să-i încurajeze în startul partidei. La finalul meciului, mai mulți fotbaliști de la Brann au părăsit terenul în lacrimi.