De-abia instalat la Kuban, Dan Petrescu a refuzat deja o ofertă de la o echipă din Serie A. Cel puțin așa declară chiar el, ca răspuns la afirmația președintelui de la Livorno (locul 16 în prima ligă italiană), Aldo Spinelli cum că se află în tratative .
Fostul antrenor al Urziceniului nu se simte cel mai bine la formația din a doua ligă a campionatului rus. Prima impresie nu a fost deloc una liniștitoare pentru cel mai bun antrenor român din ultimii ani. Cu atât mai mult cu cât bugetul promis pentru achiziții nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. O confirmă indirect președintele celor de la Livorno: „Sunt în tratative cu cu Dan Petrescu. Aștept un răspuns. Am vorbit cu el și mi-a spus că a semnat cu un club din Rusia, dar că nu e mulțumit acolo deoarece i-au promis ceva și nu se țin de cuvânt”, a declarat Spinelli la un post de radio italian.
Spianelli l-a adus la Genoa Oficialul italian este recunoscut pentru legăturile sale cu români. El a fost cel care l-a adus pe Dan Petrescu la Genoa în 1993, dar a avut legătură și cu revenirea lui Mutu în circuitul internațional prin transferul la Juventus, via Livorno. În ciuda nemulțumirii pentru ce e la Kuban și a dorinței de a antrena într-un campionat puternic, „Bursucul” spune că nu va abandona: „Azi (n.r.-ieri) trebuie să le dau răspunsul celor de la Livorno, dar îi voi refuza pentru că am început o treabă cu cei de la Kuban”, a declarat Petrescu pentru Prosport. Onoarea nu ar fi singurul impediment, rușii virând deja o sumă importantă în contul românului. În plus contractul este suficient de puternic, astfelo încât să nu fie reziliat așa ușor. În niciun caz, practic înainte de a începe.
1 milion de euro a primit Dan Petrescu din partea patronului lui Kuban Krasnodar în momentul în care acesta a semnat contractul cu rușii
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER