Dan Petrescu a reușit să o ducă pe Kuban Krasnodar în play-off-ul din Rusia pentru campionat și cupele europene. După două runde scurse din play-off, trupa lui „SuperDan” se află la 9 puncte în spatele lui ȚSKA Moscova, grupare care ocupă poziția secundă.
Antrenorul român vrea să profite de pauza competițională pentru a-și întări echipa. Petrescu resimte plecarea lui Dacian Varga, căruia i-a expirat împrumutul la Kuban și vrea un alt mijlocaș român.
Presa din Rusia scrie azi că pe lista lui „SuperDan” se află Lucian Sânmărtean de la FC Vaslui și Haritonov de la Tom Tomsk. Mijlocașul Vasluiului este cotat la 1,4 milioane de euro și de serviciile sale au mai fost interesate în această iarnă Steaua și Rapid.
Evoluțiile lui Lucian Sânmărtean din acest sezon al Ligii 1, dar mai ales din Europa League, i-au atras atenția lui Dan Petrescu, care și-l dorește la Kuban Krasnodar. Trupa din Rusia are resursele necesare fructificării acestui transfer și pare dispusă să-i satisfacă lui Adrian Porumboiu pretențiile financiare.
Lucian Sânmărtean a fost desemnat de ProSport cel mai bun fotbalist român din Liga 1 în 2011.
31 de ani are Sânmărtean
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER