Petrescu i-a cucerit pe jucătorii lui Dinamo Moscova: „E puțin nebun!”** Rușii îl laudă, dar așteaptă reacția din returul cu Stuttgart
Jucătorii lui Dinamo au lăudat tactica pregătită de antrenorul român pentru acest meci
Dinamo rămâne pe ultimul loc în clasamentul primei ligi ruse, cu doar trei puncte în șase meciuri
A fost nevoie de un eșec cu VfB Stuttgart în turul play-off-ului Europa League (scor 0-2) pentru ca jucătorii lui Dinamo Moscova să se învețe cu metodele lui Dan Petrescu. Tehnicianul român nu le-a promis o minune rapidă noilor săi patroni, însă munca sa începe să se facă simțită în jocul echipei moscovite. Sâmbătă, Dinamo a reușit să rupă o serie neagră de cinci înfrângeri consecutive, care o trimisese pe ultima poziție a clasamentului primei ligi ruse. Și în ce manieră! A câștigat derby-ul local cu Lokomotiv, scor 3-2, la capătul celui mai bun joc reușit de Dinamo în acest sezon.
S-a bucurat ca un copil la gol
Nu a fost însă un meci ușor pentru Dinamo. Deși a condus de două ori, formația lui Petrescu s-a văzut egalată de fiecare dată în urma unor greșeli ale defensivei, compartiment în care tehnicianul român mai are mult de lucrat. Când Noboa a adus însă golul victoriei, Petrescu a părut descătușat. A sărit ca un copil din scaun și s-a bucurat zgomotos alături de unul dintre membrii staff-ului său. Iar jucătorii nu l-au uitat la interviurile oferite după meci, lăudându-l pe „SuperDan”. „Se simte că avem un nou antrenor. Ne-a spus să fim agresivi, să atacăm tot meciul și că jucăm pentru fani, nu pentru noi. E puțin nebun, dar e un antrenor excelent. Muncim foarte mult la antrenamente, iar asta s-a văzut și pe teren”, a declarat mijlocașul Artur Iusupov.
Apreciat de presa rusă
Petrescu a fost lăudat și în presa rusă, care îl consideră principalul responsabil pentru schimbarea jocului echipei moscovite. „Schimbarea de antrenor a ajutat-o pe Dinamo să câștige primul meci”, a scris cotidianul Izvestia, care însă nu a ratat prilejul de a-l ataca voalat pe tehnicianul român: „Nu a adus încă schimbarea de mentalitate pe care a promis‑o”. Șansa antrenorului român de a schimba această percepție va veni mâine, de la ora 19:00, când Dinamo trebuie să remonteze handicapul de două goluri din turul play-pff-ului Europa League, cu Stuttgart. O calificare în grupele Europa League i-ar crește și mai mult capitalul de imagine lui Petrescu.