Dușan Uhrin jr., antrenorul echipei Viktoria Plzen, a fost dat afară după ce a fost eliminat de Petrolul în turul al III-lea preliminar al Europa League (1-1 și 1-4). Uhrin s-a despărțit de gruparea cehă după numai opt luni, deoarece a ratat principalul obiectiv al echipei în această vară: calificarea în grupele Europa League.
„Nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor”, a fost explicația oferită de directorul general al clubului din Plzen, Adolf Sadek. Succesorul lui Uhrin jr. va fi anunțat și prezentat zilele viitoare.
Dușan Uhrin jr. (46 de ani) fusese instalat la Viktoria Plzen în luna decembrie a anului trecut, după ce predecesorul său, Pavel Vrba, a fost numit în funcția de selecționer al naționalei Cehiei.
8 echipe a pregătit în carieră Dușan Uhrin jr: Slavia Praga, Bohemians Praga, Mlada Boleslav, Poli Timișoara, CFR Cluj, AEL Limassol, Dinamo Tbilisi și Viktoria Plzen
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER