Numirea lui Ronald Koeman îi oferă o nouă șansă lui Philippe Coutinho. Șefii îi căutau echipă brazilianului care a costat aproape 160 de milioane de euro. Antrenorul olandez pare însă se bazeze pe jucătorul care a fost împrumutat în ultimul sezon la Bayern Munchen.
Coutinho a fost titular în ultimele două partide amicale ale formației catalane. În partida cu Elche, din Trofeul Gamper, a fost considerat jucătorul partidei. Sud-americanul trage nădejde că va rămâne la Barcelona.
„Sunt foarte fericit. Mi-a fost dor să joc pe acest stadion. A fost primul meci înapoi pe Camp Nou și competiția oficială începe într-o săptamână, muncim foarte mult și ne concentram pe noul sezon.
Așteptam cu nerăbdare să joc din nou la „Camp Nou”. Sunt foarte fericit și muncesc din greu pentru a începe bine sezonul. M-am simțit grozav și sper doar că întoarcerea mea la Barcelona să meargă bine. Sunt extrem de motivat.”, a declarat Coutinho pentru Barca Tv.
Ronald Koeman pare că reușește să facă pace la FC Barcelona. A rămas în atac cu Leo Messi, după ce starul a vrut să plece, fără să-și piardă din autoritate, iar jurnaliștii spanioli scriu că sunt șanse mari să obțină cel mai bun randament de la Coutinho. Fotbalistul își dorește să fie titular și presa din Anglia a scris că Arsenal, Liverpool și Manchester City sunt gata să facă o ofertă dacă brazilianul vrea să părăsească La Liga.
„Sperăm să vedem cea mai bună versiune a lui. A muncit foarte mult și este un jucator care poate face lucruri mari pentru această echipă.”, a declarat Ronald Koeman.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER