Piedică pentru Klopp! Liverpool a fost îngenuncheată de Burnley și a uitat deja de startul perfect cu Arsenal! Chelsea, revenire spectaculoasă cu Watford. Rezultatele etapei
Liverpool a fost învinsă de Burnley, scor 0-2, într-un meci disputat în deplasare, contând pentru etapa a doua a sezonului din Premier League.
Învingători într-o manieră entuziasmantă pe terenul lui Arsenal, scor 4-3, în prima rundă, elevii lui Klopp nu au mai putut repeta prestația și în deplasarea de la Burnley, fiind răpuși de golurile marcate în prima repriză de San Vokes (2) și Andre Gray (37). Fără Sadio Mane, accidentat, dar cu Daniel Sturridge revenit pe teren, Liverpool a făcut un meci slab în ofensivă și nu a reușit să deschidă defensiva nou-promovatei.
Conte a trăit din nou periculos
În altă partidă, Chelsea s-a impus pe terenul lui Watford, scor 2-1, după un nou final spectaculos de meci al londonezilor. În prima rundă, Chelsea a trecut de West Ham cu același scor, grație unui gol de trei puncte reușit de Diego Costa în minutul 89.
Acum, același Costa a adus victoria, în minutul 87, după ce Chelsea a fost condusă din minutul 55.
Capoue a marcat pentru gazde (55), însă londonezii au revenit pe tabelă în ultimele 10 minute, după ce Antonio Conte s-a dovedit din nou inspirat la schimbări. Intrat pe teren în minutul 73, belgianul Michy Batshuayi a restabilit egalitatea în minutul 80, iar Diego Costa a marcat golul victoriei (87), din pasa lui Fabregas, care intrase în locul lui Matic, în minutul 78.
Chelsea are astfel două victorii din două partide, la fel ca alte trei formații din Premier League: Manchester United, Manchester City și Hull City.
Rezultatele etapei în Premier League
- Manchester United – Southampton 2-0
- Stoke City – Manchester City 1-4
- Burnley – Liverpool 2-0
- Tottenham – Crystal Palace 1-0
- Watford – Chelsea 1-2
- WBA – Everton 1-2
- Leicester City – Arsenal 0-0
Duminică se vor juca partidele Sunderland – Middlesbrough și West Ham – Bournemouth