Pițurcă, adio Al Ittihad! Românul a fost anunțat că i s-a reziliat unilateral contractul și cel mai probabil va merge la FIFA pentru a-și căuta dreptatea

  • Prima aventură a lui Victor Pițurcă pe banca unei echipe din străinătate s-a terminat rapid. Instalat în toamnă pe banca lui Al Ittihad, fostul selecționer al României s-a despărțit aseară de clubul saudit, anunță presa din zona Golfului, citată de DigiSport.

Potrivit presei din Arabia Saudită, antrenorului român i s-au reproșat mai multe lucruri, printre care și faptul că a adus fotbaliști care au primit contracte foarte mari, principalii vizați fiind Lukasz Szukala și Lucian Sânmărtean, cei care au fost cumpărați de la Steaua. Pițurcă le-a comunicat deja jucătorilor că nu va mai conduce formația din Jeddah, el fiind informat de decizia conducătorilor pe mail. În aceste zile tehnicianul se află în București, dar va apela cel mai probabil la FIFA pentru a-și recupera banii aferenți contractului.   

Teoretic, Victor Pițurcă nu va beneficia nici măcar de plata salariilor compensatorii după ce a fost demis înainte de termen. Asta pentru că în contractul acestuia exista o clauză care anula necesitatea plății despăgubirilor în situația în care echipa va termina în afara podiumului. Lucru care s-a și întâmplat, Al Ittihad terminând sezonul pe locul 4. Cunoscut însă ca un tip care își betonează contractul, Pițurcă a declarat deja săptămâna trecută, când au apărut primele indicii în legătură cu viitorul său incert la saudiți, că va accepta să plece doar dacă i se va plăti integral contractul, lui și staff-ului său. Arabii au rupt unilateral contractul, iar acum vor merge cel mai probabil la FIFA, unde vor fi reclamați de Piți.

  • Lui Pițurcă i-a mai fost reproșat și faptul că și-a adus un staff numeros în Arabia Saudită, unul din care au făcut parte fiul său, Alexandru Pițurcă, dar și un nepot.

Presa arabă scrie că board-ul lui Al Ittihad au găsit deja înlocuitor pentru Pițurcă în persoana lui Eduardo Batista. Tehnicianul brazilian, în prezent la Sporting Recife, va fi prezentat oficial în zilele următoare.

8 luni a stat Victor Pițurcă pe banca celor de la Al Ittihad, perioadă începută cu o serie de opt partide fără victorie, în toate competiile (5 înfrângeri și 3 remize).  Pițurcă a reușit să redreseze situația în februarie 2015, moment în care Al Ittihad a început să urce în clasament. Nu a fost însă suficient. Cu 9 victorii, un egal și doar două înfrângeri în ultimele 12 etape, Al Ittihad a terminat sezonul pe 4, la două puncte de locul trei, ocupat de Al Hilal.

4 este locul ocupat de Al Ittihad în Arabia Saudită, la finalul sezonului. Echipa a ratat calificarea în Liga Campionilor Asiei, acesta fiind obiectivul fixat lui Pițurcă în momentul instalării

2 milioane de euro era salariul anual al lui Pițurcă în Arabia Saudită

Publicat: 19 06. 2015, 18:10
Actualizat: 19 06. 2015, 18:16